In guvernarea taranista , 1996-2000, cand tara era condusa de un presedinte slab, sa nu mai vorbesc de prim-ministrii, (unul chior, altul iubitor de ficusi si, nu in ultimul rand, un fost informator a lui secu- cu dosar, conform normelor sovietice, intre ei unul care voia sa reformeze MAI, ,,reforma,, care se resimte si acum) s-a produs un melanj intre vechii functionari, care au deja functii si banii aferenti acestora, rezultati din furtul banului public, inceput, timid, in 1991, cand un prim-ministru, fara gat, liberalizeaza ,,piata” (cred ca mai tineti minte ca inflatia a ajuns la 150%), carora li se adauga noii parveniti, lipitori de afise (iarasi fac apel la memoria dvs. si va amintesc de un consilier prezidential, pe securitate nationala- bagat pana in gat in afacerea ,,Tigareta”), flamanzi, saraci, indolenti si cu ,,democratia” in gura, dand ,,pe afara” de anticomunism (peste 90% fiind membri P.C.R., unii si cu functii), care ajung la un ,,pact” cu ,,ciuma rosie”, care incepe sa-i invete ,,meserie”. Aceasta perioada, nefasta pentru tara, a adus, al guvernare un grup etnic, care, pana in 2014 a ,,calarit” tara, in interes propriu, pentru ca au putut. Interesant este faptul ca ,,usa” la guvern le-a fost deschisa de un ,,motociclist”, ministru de stat atunci, (veti citi despre el, ceva mai incolo) intamplator avand afinitati cu un serviciu de spionaj strain, din vecini. Contributia grupului etnic la ,,STATUL PUTRED” va face obiectul unui articol separat pentru ca, merita.
Acest fenomen se transforma intr-un jaf ordinar, fara pic de rusine, cu complicitatea ,,noilor servicii”, in fapt tot cele vechi, in care o parte din membrii lacomi ,,se orienteaza”, influenteaza decidentii politici sau ii numesc si, alaturi de o justitie comunista, flamanda si ea, trec la ,,desavarsirea” drumului spre ,,democratie si occidentalizarea tarii”.
Acum, apare ,,sprijinul extern”. In tara ajung ,,profesorii de democratie” vestici, reprezentantii noilor colonisti (- precum vechii misionari, din fostele colonii). Acestia au eticheta de economisti sau finantisti platiti de noii stapani, fluturandu-ne, in loc de Biblie, economia de piata. Toate vin ,,la pachet ” pentru ,,prostime” (a se citi popor), cu presa ,,libera”, pe care ,,vechii” numai sunt interesati sa o controleze, avand in vedere ca acum ,, sunt in afaceri”, pozand in aparatorii democratiilor vestice si nord-americane. Rezultatul este ca poporul sta ,,cu ochii pe sticla” si pe presa scrisa, face politica la coltul strazii si carciuma, se declara taranist sau liberal (Domne fereste, comunist), participa la vot, ca la nunta, punand ,,samanta” clasei politice, pe care o vedem acum. Incepe ,,era” formatorilor de opinie. Printre primii apar – unul asemuit cu ardeiul gras-rotund, altul, cam fonfait, dandu-se detinut politic, un grup care reprezinta un cotidian, urmas al ,,Scanteii” comuniste (asupra acestora voi reveni, mai tarziu), iar un altul, si nu ultimul, din Campia Romanatilor. Apare si televiziunea ,,libera” cu actionariat american, care apoi se intinde in toate tarile fostului bloc sovietic. Televiziune care, de la debut, a inceput educatia tineretului/adolescentilor in stil vestic-nord-american. Rezultatul il vedeti acum.
Vin alegerile generale din anul 2000 – noul mileniu – in care, alegem un agent KGB, ca presedinte, si un partid timid, transformat de un fost ,,cadrist” al CC al PCR, nu prost, dar tot de emanatie estica. Acum avem ,,functionarimea” statului asezata de la nivel central la cel local, in special judetean care, nu mai are ,,culoare” politica, ci doar interesele ei si ale conducatorilor. ,,La vremuri noi, tot noi ”…In judetele, in care adeptii lalelei sunt ceva mai multi, membrii etniei se instaleaza ,,la butoane”, si acolo raman cu naravurile functionarimii majoritare. Acestia au un mare atu – nu pot fi dati afara pentru ca urla occidentul, iar pe cei din capitala, ii doare ,,la basca”.
Primul-ministru, cel cu ,,pedigree” diplomatic din perioada ,,Raposatului”, care a inceput sa ,,reformeze” economia, de am ajuns la sapa de lemn. Avand in vedere ,,pedigree-ul”, acesta frecventa si era frecventat de ,,oameni de afaceri” de unde ,,rasarea soarele”, in timpul inaintasilor lui, vizitandu-le si casele de, asa numit comert, undeva in centrul capitalei, sub ochii unor servicii cu sefi, tot de la est. Acestora, prin interpusi, si sub sloganul tranzitiei la economiei de piata, le da rezervele energetice (sa nu va amagiti ca am dat la vest, ci tot la est, grupul vestic fiind controlat tot de estici), precum si cea mai mare banca, dupa aceeasi reteta, urmate de combinatele de oteluri speciale (daca nu ma insel- cinci). Cireasa de pe tort a fost – Galatiul, dat unui indian (sa nu uitam ca tara lui a primit arma atomica, tot de la sovietici), despre care nu se stia de unde are banii, pretul platit, fiind de bacsis. Sa nu se supere vesticii, le da si acestora (de parca dadea din averea vestitei matusi) o autostrada, din care acestia se aleg cu un miliard de dolari, cumpara fier vechi, numit ,,fregate” si alte ,,facilitati” pe care le stiti. In acest timp, ,,STATUL” se erodeaza continuu, se numesc in functii de decizie slugile, care la randul lor isi numesc lacheii.
Functiile mari, in institutiile militarizate, se obtin tot de fostii activisti si lucratori ai fostului partid. Imi amintesc de un ministru care, pentru obtinerea functiei, umplea compartimentul vagonului de dormit al trenului, pe relatia Satu-Mare – Bucuresti, cu sute de litri de palinca, in bidoane de plastic, practic o bomba pe roti, pentru ,,a unge” pe noii fanarioti care decid functiile in stat. Credeti ca acesta face ce vrea? Am uitat sa va spun despre el ca era scolit, cu totul intamplator, si la Moscova (nu apare in CV), dar politruc fiind, calatoreste, are burse in occident, inainte de 1989, probabil cu aprobare de la … ,,bec”. Nu scapam de el pana in zilele noastre, pentru ca ajunge europarlamentar, iar la o varsta venerabila, vrea( sau are ordin) in conducerea C.E. In celelalte ministere si agentii guvernamentale procesul este identic, sunt pusi cei care ,,executa” ordinele, deja, ale unei mafii transpartinice.
De obicei, in fruntea institutiei, de la nivel birou pana la minister, se pune un individ ,,curat”, dar fara veleitati de conducator, secundul lui fiind ori fost securist ascuns, daca vorbim de ministere economice, din cei care au ,,lucrat” in comertul exterior sau in Institutul de Economie Mondiala, sau activist de partid. Exceptie au facut BNR-ul si bancile, unde s-au numit direct ofiterii acoperiti ai securitatii si/sau informatorii serviciului.
Privind melanjul intre ,,vechi” si ,,noi”, intre asa numita putere sau opozitie, si pentru a intari afirmatia ca ,,putreziciunea” nu tine de ideologii si culoare politica, si ca este transpartinica, o sa va dau un exemplu actual, proaspat, in care un actual europarlamentar, zootehnist, de meserie (in rest, lucrator cu gura), care si-a amintit de profesie, doar in campania de la recentele alegeri, tot europene, cu un nume predestinat (locul unde imparatul merge pe jos). Susnumitul, inamic public al actualului partid de guvernamant, pupator de frunte al unei parti anatomice a sefului, indiferent de nume, numai sef sa-i fie, a fost sunat de un ,,amic” ale carui afaceri i-au fost deranjate de o institutie publica centrala, cerandu-i-se imperativ masuri punitive impotriva sefului acesteia, altfel, probabil, va disparea o parte din finantarea altor alegeri, pentru ca nimic nu e gratis. Europarlamentarul (autorul, in timpul liber, a unei lucrari denumite stiintifice ,,…TRAFICUL DE INFLUENTA….INFRACTIUNI IN ADMINISTRATIA PUBLICA…”), aflat in capitala la o lansare de candidatura unde, si candidatul si sustinatorii nu se mai satura sa pronunte cuvantul ANTICORUPTIE, iar legatura cu ,,inamicul”, fost europarlamentar (fost coleg de avion la Bruxelles), ajuns in ,,fruntea bucatelor” si care, la cateva zile, isi serveste ,,inamicul” politic, prin demiterea celui care a ,,deranjat” pe amicul colegului europarlamentar, numindu-l in locul demisului, pe nasul fiului fostului prim-ministru (care si el ofera sfaturi nolui sef din Piata Victoriei, va amintiti, cel cu ,,pedrigree” si cu pistol, pe care nu a stiut sa-l foloseasca). Fapta se incadreaza ,,manusa” la lucrarea ,,stiintifica” a celui cu nume predestinat, chiar daca crede ca DNA-ul nu se va sesiza, avand in vedere ,,acoperirea” – folosirea unui canal public. Sa vedeti viteza de executie, demna de o cauza mai buna, poate la construirea unei autostrazi. Se scrie, de dimineata, ,,obiectivul” atacului este demis, spre seara, numirea se face, pe loc. Noul numit apare in poza pe site-ul institutiei – dimineata urmatoare, pe scaunul inca cald al fostului. Sunt curios cand va aparea CV-ul. Fapta ramane fapta (omul este si avocat). Pentru ,,prostime”, public, susnumitul apara poporul privind ,,standardele duble” prin care suntem hraniti de occident. De retinut ca ,,aparatorul” este europarlamentar din 2014 si pana acum nu a auzit nimic, probabil, pentru ca a mancat doar de la Buxelles. Din CV-ul individului, daca nu traiesti in ,,STATUL PUTRED,, ai impresia ca il depaseste si pe Einstein, are doua-trei facultati. zootehnist, drept, acum ,,misca aerul” la stiinte politice. Mare om, monser… Cred ca are cateva masterate, ca si doctorate – poate se uita cineva la continut, si nu are nici 50 de ani. De ce exemplu este emblematic? Pentru ca, aproape zilnic, liderii asa numitei opozitii, presedintele tarii, cer ,,demisia de indata” a cate unui ministru sau a altui demnitar (nu ca ar fi o paguba ca respectivul sa fie dat afara, ca ultimii ministrii plecati, doi dintre ei fiind nemuritori), iar pe cel din Palatul Victoria il doare ,,la basca” (vorba ii apartine lui Nea Mitica de la liga), nu da pe nimeni afara, acum, da. In rest, ce auzim in mass-media este praf in ochi, pentru a ne uita in alta parte cand ei isi fac afacerile pe banii nostri. Pentru viitor, in legatura cu ,,zootehnistul”, sa fiti atenti pe manevrele care se fac pentru privatizarea celui de al doilea aeroport al tarii, cu nume de CRAI – al muntilor.
,, Curat murdar, coane Fanica” – Pristanda catre Tipatescu – Actul I/Scena I – O scrisoare pierduta – nemuritorul Nea Iancu.
Incet, incet, ne apropiem de anul 2004, anul tepelor din Piata Victoriei, anul in care unul, care a dat ,,tepe” la greu acestui popor, castiga ,,meciul” ajutat de arbitrii, in dauna fostului prim-ministru cu ,,pedigree si pistol”. Acum, functionarimea este la butoane, iar ,,teparul sef” o foloseste pentru a urca Dealul Cotroceniului, ,,pe o ceata groasa” (procedeu repetat in 2008, cu unele sincope, dar cine se mai uita la amanunte). Fara aceasta functionarime, omul nu ajungea presedinte. Cred ca a fost si destinul nostru de a alege intre doi indivizi potrivnici si fara afinitati cu propriului popor, care s-au gandit la el doar sa-l ,,prostesca” la vot. Este inceputul ,,EPOCII NEGRE” din urmatorii zece ani.
Dupa izbanda, sef in Piata Victoriei, unde trebuiau sa apara ,,tepele”, este numit un urmas al vestitilor fanarioti ai secolului al XVIII-lea, cei care au spoliat Tarile Romane (si ne-au modificat si ADN-ul privind necinstea, mai ales intr-un loc al tarii – capitala), din afara arcului carpatic, si a caror infuenta nefasta asupra tarii intregite o vedem si simtim astazi in functionarimea existenta in administratia tarii. Cred ca, inaintasii susnumitului, pe unde or fi, pe cealalta lume, au fost multumiti de ,,intorsatura vremurilor”. Acest fapt imi aminteste de cuvintele istoricului francez Fernand Braudel in a sa lucrare ampla – Mediterana si lumea mediteraniana in epoca lui Filip al II-lea, care scria, la un moment dat (cred ca in volumul I) despre epocile istorice ca ,,…ceea ce a fost, va mai fi…nimic nu este nou…”. Sa ne amintim putin despre trecutul noului ,,jupan” – prezent in gunoiul politic romanesc imediat dupa 1990, devenit liberal, ocupa functii multe si diverse in administratia centrala. Ca si inaintasii sai, nu a ales ,,munca de jos”, ci comertul, unde ajunge si ministru (intr-o noapte a initiat si dat un ordin, pentru el si ai lui, prin care se permitea intrarea in tara a unor autovehicule fara taxe, ordinul avand o valabilitate de 24 ore- credeti ca l-a intrebat cineva, ceva?). La inceputurile afacerilor a avut, ca palmasi, pe unul care era sef la vama Bihor, ajuns ulterior ministru de interne, cu EDAS, intamplator si unul din Cluj, ajuns tot ministru de interne si implicat si el in EADS, dar acesta era ,,de la inamicul” politic. Langa ei, cu banii, s-a lipit unul cu mustata, care a ajuns, si cu ajutorul celor de mai sus, printre marii bogatasi ai tarii acesteia cu populatie saraca si, in mare parte, emigranta. Pe langa ,,comert”, micul nostru fanariot, s-a ,,imprietenit” cu un fost angajat oficial, intamplator ofiter al unui serviciu de spionaj, din ambasada unei tari prietene, nu cu noi si cu rusii, la Bucuresti, inainte de 1989 (strainul, fiind ofiterul care dirija pe unul ce se dadea episcop in Timisoara, si care se lauda ca a facut revolutia). Dupa 1990, este consul la Cluj-Napoca si intra, din nou, ,,in afaceri ”. Fac apel la memoria cititorului, sa-si aminteasca episodul cand cel din Dealul Cotroceniului se cearta public cu fanariotul, din cauza unui ,,sarantoc” ce detinea Rompetrolul, spunandu-i micului fanariot ca ,,este agent al unei puteri straine”. Scandalul a inceput de la un ,,biletel roz”, o blonda si de la faptul ca, la inceputurile democratiei, ,,sarantocul” nu a cotizat la noul stapan ,,al inelelor”. Oare la cine credeti ca s-a referit, ca putere? Va mai amintesc doar doua episoade publice – unul in care individul, fiind in vizita la Agigea, facand referire la unul din podurile care traverseaza canalul, le incurca, iar cand un ziarist ii atrage atentia ca greseste (in fapt, nu vorbea, doar ,,misca aerul”), ce credeti ca zice? ,,,…nu ma invata tu pe mine, ca eu sunt din Bucuresti”. Al doilea exemplu este mai recent, cand cel din Dealul Cotroceniului zice ceva, nici nu conteaza ce, iar micutul fanariot cuvanta cam asa ,,… vine smecherul asta din SIBIU sa ne invete pe noi, smecherii de Bucuresti…? Frumos spus, nu?
Inainte de a incheia acest al doilea episod dedicat ,,STATULUI PUTRED”, vreau sa va mai scriu ceva despre susnumitul. Prin 2007, cred ca inainte de buget, intr-o discutie, spre seara, in sediul partidului din str. Modrogan, care a ,,alunecat” si spre problemele de subfinantare a ARMATEI (- militari prost platiti, diurne mici, la cei din teatrele de operatii externe, echiparea proasta a acestora, tehnica din vremea lui Stalin si ,,a raposatului”, tunuri dinainte de 1940 etc.), motociclistul nostru cuvanta cam asa (incerc o redare cat mai fidela) ,,…lasati-ma, ma, cu armata si tancurile voastre, nu avem nevoie de ele, sa plateasca americanii daca vor sa mergem acolo, iar celor care nu le convine sa plece…”. Nu stiu (sa nu mint, dar cate ceva stiu) daca aceasta atitudine, ca si cea de la inaugurarea facilitatii SUA/NATO de la Deveselu, unde a refuzat sa mearga, motivand ca nu isi pune sezutul de manechin decat in primul scaun (nu era cazul), este intamplatoare sau, rezultatul prieteniei cu ,,amicul”, spion strain, a carui tara ,,se pupa” des cu Ursul de la rasarit. Acum (daca nu ar fi de ras, este de plans), mai vrea la ,,butoane” si negociaza cu o alta ,,personalitate” jenanta a gunoiului politic intern.
Un mare istoric roman spunea despre oameni ca se nasc buni, unii raman buni, iar altii o iau pe cai gresite. Viata, intre cele doua categorii, a creat IPOCRITII, cred ca cea mai periculoasa specie umana, iar cei doi o reprezinta, in fiecare explicatie a DEX. Sa ne fereasca Cel de SUS, daca poate, pentru ca noi nu suntem in stare. Altfel nu i-am mai vedea zilnic.
-VA URMA…
Nu uitati, ceea ce cititi este un pamflet, o fictiune, iar coincidentele cu realitatea trecuta sau imediata, sunt pur intamplatoare. Daca cineva s-a simtit jignit, imi cer scuze anticipat.
Sa auzim numai de bine!
P.C.
Multumirile mele celor care si-au gasit timp sa citeasca prima parte a ,,STATULUI PUTRED”. Sa va fie de folos!